Premiile Lili - faza pe bloguri 7

În această săptămînă vom discuta despre scrierile a două tinere autoare, Alina Apostol şi Carmen Nicoară. Amîndouă au bloguri, deci nu trebuie să ne limităm la textele trimise.

ALINA APOSTOL

"Din jurnal...
Trezit la 6.15 AM, dupa doar doua ore de somn. Atat a binevoit stapana mea - mintea cea rationala - sa se odihneasca. Imbracat repejor la ora 7 AM si iesit afara. Mutat masina pe alt loc de parcare, pentru ca pe primul loc, gasit in noaptea precedenta, parca nu statea bine. punem PAUZA cateva secunde...aer proaspat, taios de dimineata, copacii inca infloriti din gradina blocului, miros duios si rece. Inspir aer adanc, mintea, plamanii, stomacul, se curata de rele. Expir tot, raman goala, inchid ochii, repet dusul de aer. Ufff, frison de frig, dar ce bine este! Las frana de mana, a-ntaia, sofez pentru doua minute si imi culc prietena, insotitoarea de drum, intr-un loc mai ferit. hmmm...sub un alt copac inflorit. Si respir iarasi. Zambesc, urc sus, ma cuibaresc in pat unde raman pentru o ora. Corpul meu ar vrea atat de mult sa doarma, mintea mea a luat-o deja la trap, iarasi in prea multe directii deodata.
8.15 zice un alt insotitor, telefonul meu, prietenul meu destept, pe care il privesc dimineata la trezire, seara la culcare, de zeci de ori in timpul zilei. Ia te uita, esti chiar demn de o gelozie. Pacat ca nu ai suflet, caci prezent imi esti. Dus in cinci minute, ma imbrac in aroma de nuca, ma gatesc ca sa devin prezentabila. Dar nu prea, caci ochii si tenul vor odihna. Hai totusi, un pic de fard, cat sa traseze o umbra si rimel. Pe buze vesnicul lipstick de cirese, care deschide sertarul cu zambete. Mananc pe fuga cateva boabe de struguri, hmm, ce bucurie, sa manaci struguri oricand ai chef. Frumoasa-i libertatea! Si acum, se face tarziu...bifat laptopul, echipamentul de sport, cartea pe care vreau sa i-o daruiesc lui, bifat geanta de umar...prea multe de tinut minte, ce sa mai zic de purtat pana la masina. Ce bine ca azi nu port tocuri, as fi cazut sigur pe scarile de la intrare, cu asa o incarcatura pe brate.
In sfarsit 20 de minute de relaxare, cat imi ia sa ajung la teatru. Iubire in spaniola, portugheza, engleza, toate la radio. Geam deschis, cat sa fie putin racoare. Parca mai putine ganduri, iar cele care sunt, macar sunt ordonate:ce am de facut astazi cu echipa, mail-urile plictisitoare dar obligatorii pe care le-am pus in agenda, cateva telefoane. Cafeaua cu fetele mele, de abia astept! Uite-l ca vine. Urca, ma imbratiseaza, spune "Ce frumoasa esti!" Primesc timida complimentul, retrag privirtea, pun zavor la inima. Nu de alta, dar suntem acum, eu si inima, sub tratament. Ne delectam doar cu emotii mici. Nu ii daruiesc cartea, ar fi ridicol. Coboara, las frana de mana, a-ntaia, pornesc. Alte douazeci de minute de liniste superba in sufletul meu. Si zambet constant pe buze. Normal, a zis ca esti frumoasa!"

2. "Iubirea ca invatatura despre tine

"El este singur. El adora sa fie singur. El a iubit doar o femeie, de doua ori. Prima data a fost ca la toata lumea, asa ca la carte. Cu intalniri, cu joc, cu dus si intors. A doua oara a fost peste ani, ea maritata, el singur. Ea plictisita, el indragostit. Tot de ea, desi nu ar fi recunoscut. In pauza dintre ani, fiecare a pus zavorul la poveste. El nu crede ca iubirea se poate intretine. Daca pleaca, dispare, moare, se transforma, atunci el nu face nimic.El a invatat din alte vieti si din asta viata ca dragostea este, nu devine. El este singur pentru ca DRAGOSTEA, aceea cu majuscule, nu aceea de vanzare, o intalnesti o singura data. Iar daca dispare, zice el, nu are rost sa o cauti. Pentru ca nu o vei gasi, ea este cea care te gaseste pe tine.
El nu crede in dragostea - marketing, cea de pe internet, cea de Valentines Day, cea din carti sau filme. El crede numai in dragostea dintre el si ea. El stie ca ea se plimba de brat cu sotul ei si isi striga fetita pe nume, in parc. In acelasi parc in care ei doi aveau pana acum cativa ani o banca. Era banca lor, aceeasi dintotdeauna, de langa fantana. Pe care isi scriau mesaje unul altuia dupa despartire. Mesaje pe care le citeau, le ascundeau in suflet, le mangaiau si le puneau la pastrare, pansament pentru dor. Caci le era tare dor unul de altul. Dar el mai stie ca ea a fost a lui. Nu conteaza mariajul, copiii, rutina, discutiile, divortul, impacarea, conteaza ca ea a fost a lui. In zori, la pranz, pe inserate, noaptea, in weekend-uri, pe strazile din Bucuresti, in parcuri, la Sinaia, unde le placea, la el in apartament, la ea in casa. S-au iubit fara griji, fara vorbe, atat cat au putut. Dar in ritm de dans. Salsa mai ales. Obisnuiau sa faca dragoste pe ritmuri latino. Asa se iubeau ei.
Cand ea a intrebat de ce nu o mai suna atat de des, de ce nu mai zambeste online la fel de mult, de ce..., de ce..., de ce... el a
tacut. Pentru ca nu asa era iubirea lui. El nu oferea pentru ca..., pentru ca..., te rog..., mai stai... nu te supara... El nu platea asa,
nu oferea bir pentru trecut. Si atunci, a privit-o in ochi, a luat-o de mana, a mangaiat-o pe chip si i-a spus ca va merge mai departe. Pentru ca el si ea s-au iubit, se iubesc si se vor iubi mereu, si pe alte taramuri. Dar aici, la momentul prezent, ei doi nu mai pot fi impreuna. Ea a plans, el a tacut si a plecat. Nu s-au cautat, caci au inteles.
El a fost singur si inainte si dupa ea. Dar vedeti, el este fericit. Pentru ca singuratatea lui este plina de cunoastere, de acceptare.
Pentru ca el traieste dupa regulile lui si prefera sa fie singur fiind doar el, decat sa fie singur fiind cu ea. Singuratatea lui nu este
goala, bolnava sau trista, ca a majoritatii. Singuratatea lui este ocazie, este timp de invatat despre el si despre lume.
El, asa singur precum vi l-am povestit, mi-a spus odata, pe cand paraseam strazile vieneze, ca spiritul nostru vine, se imbraca in
trairi, se rostogoleste, cade, se ridica, creste si apoi pleaca. Mai implinit, mai curat, mai stiutor. Catre alte trairi."

CARMEN NICOARĂ

aşa începem o lume de păcat


... în jurul meu păpuşile ruseşti de la tine.



descătuşez din tainele lor toate visele gata de atac,

le duc în oglindă, le dezbrac de cioburi din priviri.

le simt, miros a tine insuţi,

a cortine şi a sfeşnic roşu.

le ascult biografia si palmaresul,

le ating cu teamă să nu le strivesc aripile

ş-apoi muşc cu nesaţ din ele...

aud cum crapă între dinţii flămânzi de albi.

mă joc printre ele, le încolăcesc,

sunt prizonierele războiului meu cu Femeia.



nu ştiu să le sărut fatal aşa ca mă ling pe buze cu virilitatea lor.



le alint până bat din picioare ca majoretele,

se dezgolesc de trufie şi se întind languros peste vălul meu palatin,

bezmetice de dorinţă se lovesc de lueta ce tremură adolescentin,

le plimb apoi peste toate papilele gustative să înmugurească de poftă,

le mai înduioşez un pic cu şoapte şi le las să plutească cu capul pe spate

să mă înece cu pulsul lor de absint.

o velă afrodisiacă le împinge... mă înnebunesc cu mare,

le mai molfăi senzual, pe margini, acolo unde mustesc a aguridă

până le ating cu varful limbii să le simt caramelizate în pommes d’amour,

le ţin la nesfârşit lipite, să le seduc, să mă corupă.





apoi inefabil de luminoase şi incitant de fidele,

mă imploră să tac...

nişte icoane cu mâini de pământ.



le-nchei surâzând iluzii pentru ziua de mâine,

la mâini şi picioare,

le atârn speranţe la urechi,

le-mpătur în promisiunea steagurilor de pace

şi le scuip hoţeşte în sân să-mi fie de noroc.



cuţitul ludic



cuţitul tău

a mai învârtit şi alte lumi



se întoarce dansează

şi-mi răsuceşte pântecele

în cercuri de gimnastică ritmică



cuţitul tău

mă cere de soţie

şi strigă:

„ verde de gheaţă!”



cuţitul tău

tranşează răsăritul soarelui

şi mi-l serveşte la micul dejun

modelează în carne vie

ca un meşter de ceramică chinezească

inimi de caolin în miniatură

apoi tatuează pe toţi muşchii feţei

cubul lui rubik



cuţitul tău

inventează o lume de joacă

ex nihilo






de o sută de ori copil



o cheamă bleuette şi e păpuşa casei,

aşa se alintă în faţa adunării care ia decizii.



dimineaţa, la cafeaua interzisă,

scrâşneşte din dinţi, bate din picior, pune întrebări absurde

încurcă roluri şi dă bătaie de cap familiei.



din nimic încearcă să contureze lumea ei de poveste



mai pe la amiază când soarele îşi serveşte farfuria ...de ce vrea ea!

scoate creioanele colorate cu zâmbete

şi desenează tot ce-i cade sub mână

oameni de pluş cu ideologii verzi pe pereţi,

scrijeleşte mobila cu fericire cât încape,

lipeşte cu plastilină un strop de înţelegere pe covor,

pictează cu acuarele empatie pe canapele.

învârte cu dexteritate

şi strigă în culorile curcubeului :

« am dreptate de o sută de ori ! »



dupămasa e refractară la orice gest matur,

nu face compromisuri cu viaţa,

se bate cu ea , cu soldăţei de plumb,

nu are planuri de cucerire, doar castele de nisip,

ceilalţi, dacă nu văd şarpele boa care înghite elefantul

să stea deoparte



seara apucă luna cu dinţii,

din ascunzători scoate marionete

şi mulţimea goală în oglinzi

face avioane şi vaporaşe de hârtie

pentru ocolul pământului în câte zile are chef.



e spontană şi dezordonată.



o ia mereu de la capăt…

contrazice furtuni şi avalanşe de reguli,

ignoră munţi de pedepse şi canoane,

susţine până la sfârşit

războiul lui potemkin şi kami-mura:

« am dreptate de o sută de ori ! »





adunarea se impacientează

o încadrează la anarhişti,

mustră, sancţionează

şi caută soluţii de îndreptare.



noaptea, îmbracă totul în tăcere

şi fuge la culcare în raftul cu utopie şi ingenuitate

cu toate bicicletele, trotinetele şi rolele,

şi-i lasă să-şi contabilizeze avariile morale.



divergenţe, ţipete, revolte şi mofturi

trec de partea cealaltă a baricadei.

bleuette zâmbeşte triumfătoare :

«am dreptate de o sută de ori !»



vis de păpuşă



bleuette roşeşte

bleuette plânge

bleuette se revoltă

bleuette tremură

bleuette bate din picior şi râde amar



copilării şi identităţi se războiesc în exerciţii de afectivitate

cu nonşalanţă de gânduri năstruşnice

într-o doară scrie epistole cu amoranină



„în interiorul tău sunt maître design şi director artistic

istorii masculine şi iluzii feminine se contopesc cu amintiri alb negru

recomandăm împreună o sâmbătă din viaţa de-terminată

prejudecăţi şi tradiţii rod suflete de lemn şi tentaţii de diamant

prostituţii şi alianţe burgheze obosesc dragostea ca o ascensiune pe k2

33 de imagini ne ţintuiesc în lecţiile lor de zbor



mai am nevoie de un cutremur în logodna cu îndoiala

întins ca un arc de vânătoare spre ursoaica în blană de culoarea zilei

zâmbesc...

îmi întind la maxim sufletul de păpuşă peste caietele albe

levitez în foşnetul lor şi al nopţii fakir

frunze uscate plutesc pe sena cu umbră de corăbii înecate

ceasurile din gara saint lazare intră în pământ cu mişcare de pikamer

mareea de la muntele saint michel acoperă turla abaţiei

paris by night e un joc de iluzii



mă întorc spre casă

am un fiasco de chianti în mână

şi confuzia în degetul mic

aş vrea să mă aseamăn orelor ameţitoare de vârf

în care simţurile tale făceau senzaţie pe calea lactee

atunci treceam sentimentele prin mecanica cuantică

le despicam misterul în patru roze

le puneam porecle nume de străzi nume de cafenele

închideam ochii peste ele şi le cutreieram

cu pasul cu creionul cu măduva de păpuşă



vei uita desigur...

va rămâne arcul şi ursa mare



mâini distopice pline încă de lut

sufocă visul proaspăt întors pe roată

biografii subiective şi exerciţii de feminitate

îi ating plexul solar şi trufia cerebrală

din nou bleuette bate din picior şi râde

râde a fericire:

« le deuxième sexe îţi aparţine...»


maestra zborului



credeai că nu te-am văzut

cuibărindu-ţi tălpile în sufletul meu

la plecare



ea încă poate vorbi despre asta la superlativ

cu toate măştile pe care le duce în pupilă



cuvintele din jur se rotesc în fantasme

dinspre prima literă înspre a treia silabă

totul are forţă statică, însă construieşte aripi



cineva îmi picură ceară pe suflet

spunând că tălpile lipite de suflet sunt aripi



un cuvânt uitat între falange

strigă cu glas de kissin-rachmaninov

„nimeni nu mai ştie de mâinile lui icar”



îmi desenez alte aripi fără urmă

de oase

de pene

numai celuloză şi cărbune

apoi uit să mai scriu

zgomotul paşilor din mine îmi şterge

privirile, amintirile

lebedele şi măştile



pe icar nu l-a învăţat nimeni

să zboare cu tălpi de hârtie în suflet





tăceri de lemn



un deget ţese pânze de paianjeni

altul deasupra pictează răstigniri



colţurile inimii adună în stradă

o lume de bestii şi sfinţi



zigurate cu plâns de văduvă

fântâni stilizate în fecioare

coboară în palma de suflet

ce modelează oraşul



o muzică de jazz

pătrunde noaptea adânc

ca un galben de van gogh

umbra lui pound tremură în lumânare

un vis de trubadur

şi ne învaţă să păşim printre roze şi morminte

balade de viaţă şi de moarte ne încercuiesc lacrimile



închidem durerile şi le dăm foc

vor arde până dimineaţă

când tăcerea ne va încleşta sentimentele

peste trupurile de lemn



singurătăţi şi sacrificii

ne scapă printre degete

cu sunet de pământ

şi art deco



anamneză vizuală



pe retina dezlipită

continuă să se desfăşoare

o biografie în colaje,

în format 16/9.



şi nu regret nimic!



nici chiar puzzle-ul gândului

care se citeşte în braille,

nici că-mi trag viitorul la sorţi,

şi nici măcar cocktail-ul molotov

al tăcerilor sentimentale

din amintirea paranoidă.



citesc mai departe,

cu ochelari fumurii,

crâmpeie cu arhitectură de ikebana

în care

penelopa se confruntă cu mata hari

în format 4/3.