Cenaclul online se reia joi.

Citiţi acest text, pe care-l vom comenta mîine seară - joi, 25 martie, ora 22, pe blogul Luciei Verona, în prima reuniune a celei de-a doua ediţii a cenaclului online.
Absolut întîmplător, începem, la fel ca şi anul trecut, cu o piesă de teatru. Dar să ştiţi că este doar o coincidenţă :)



CINE IUBEŞTE MAI MULT, EU, TU SAU INSTALATORUL?

de Valentin Eleazar



Personaje:
EL
EA
AMANTUL I
AMANTUL II
INSTALATORUL


Decor. Un pat conjugal. Un dulap cu uşi transparente. La ridicarea cortinei, cei doi amorezi privesc cu încordare pe fereastră. Evident, amândoi sunt îmbrăcaţi în haine de scandal, mai bine spus, în costumul lui Adam, costum stilizat printr-o frunză de viţă de vie, simbol al desfrâului, dacă nu bahic, cel puţin carnal.


AMANTUL II: Ce faci?
AMANTUL I: Crezi că ştiu?
AMANTUL II: N-ai o ţigară?
AMANTUL I: Nu. (aprinde o ţigară) Dar tu n-ai o...?
AMANTUL II: Nu. (aprinde o ţigară)
AMANTUL I: Eşti antipatic.
AMANTUL II: Uite cine vorbeşte, antipaticul!
AMANTUL I: De cum ţi-am văzut mutra obosită, mi-am dat seama câte parale faci.
AMANTUL II: De cum te-ai instalat aici bine mersi, am ştiut că nu faci nici cât o ceapă degerată.
AMANTUL I: Degenerat eşti tu!
AMANTUL II: Nu cred că-s degenerat din moment ce tu eşti degenerat.
AMANTUL I: De ce te suport?
AMANTUL II: Mă suporţi pentru că nu se poate altfel.
AMANTUL I: Te suport pentru că nu te suporţi pe tine.
AMANTUL II: Mă suport cu mult mai mult decât te poţi suporta pe tine.
AMANTUL I: Ştii ce cred eu?
AMANTUL II: Uimeşte-mă!
AMANTUL I: Eşti un papagal.
AMANTUL II: Eu, papagal?!
AMANTUL I: Da, papagal, papagal. Nu faci decât să repeţi, repetând tot ce spun eu.
AMANTUL II: Nu cred că repet, deoarece tu repeţi ca un papagal ce eşti!
AMANTUL I: Nu mă repet.
AMANTUL II: Te repeţi.
AMANTUL I: Nu mă repet.
AMANTUL II: Te repeţi.
AMANTUL I: Papagalule!
AMANTUL II: Papagalule!
AMANTUL I: Papagalule!
AMANTUL II: Papagalule! (pauză, cei doi se privesc cu ură) De ce întârzie? Crezi că încornoratu′...
AMANTUL I: Încornoratu′ e prea prost să gândească.
AMANTUL II: Eu zic nu e prost.
AMANTUL I: E prost, atât de prost, încât nici nu ştie câte urechi are.
AMANTUL II: Două.
AMANTUL I: Două ce?
AMANTUL II: Două urechi!
AMANTUL I: Mă exasperezi!
AMANTUL II: Crezi că nu mă exasperezi?! Sunt nouă luni de când mă exasperezi!
AMANTUL I: Zece luni de când îmi ocupi abuziv dulapul.
AMANTUL II: Nu e dulapul tău.
AMANTUL I: Nu?
AMANTUL II: Da, nu e dulapul tău pentru că tu n-ai avut, n-ai şi nu vei avea nimic niciodată.
AMANTUL I: Am, cu mult mai mult decât tine!
AMANTUL II: Da?
AMANTUL I: Da!
AMANTUL II: Ce da?
AMANTUL I: Cum adică ce da?
AMANTUL II: Păi ce da?
AMANTUL I: Da, da, da.
AMANTUL II: Ei, da, da, da. Iar repeţi ce spun eu.
AMANTUL I: Nu repet ce spui tu.
AMANTUL II: Ba repeţi ce spun eu.
AMANTUL I: Nu repet ce spui tu.
AMANTUL II: Chiar acum te repeţi, papagalule!
AMANTUL I: Tu eşti papagal, papagalule!
AMANTUL II: Ba tu eşti papagal, papagalule!
AMANTUL I: Ba tu eşti papagal, papagalule! (în acest moment se aude un scrâşnet de roţi, cei doi amanţi se ascund în dulap, pauză)
AMANTUL I: (din dulap, în şoaptă) Papagalule!
AMANTUL II: Papagalule!
AMANTUL I: Tu eşti un papagal!
AMANTUL II: Tu eşti un papagal!
AMANTUL I: Mută-ţi fizicu′ dezordonat mai încolo.
AMANTUL II: Iar tu picioarele... put de cazi jos.
AMANTUL I: Picioarele mele nu miros niciodată.
AMANTUL II: Iar eu n-am fizic dezordonat, pentru că-s muşchiulos din fire.
AMANTUL I: Da, eşti atât de muşchiulos, că atunci când păşeşti, se aude o zdrăngăneală de oase de la trei kilometrii depărtare.
AMANTUL II: Firele de păr din nas o iau la fugă cînd simt mirosul picioarelor tale.
AMANTUL I: Eu am zis să te dai mai încolo.
AMANTUL II: Şi dacă nu vreau?
AMANTUL I: E dulapul meu.
AMANTUL II: Ba e dulapul meu.
AMANTUL I: Eu am fost primul.
AMANTUL II: Şi ce dacă? Celui de-al doilea i se cuvine cinstea celui dintâi.
AMANTUL I: Ştii ce?... Cred că ne-am înşelat... (amândoi ies din dulap)
AMANTUL II: Da, frica de-a nu fi prinşi e de-a dreptul mortală. Eu zic că încornoratu′ nu e aşa de prost, într-o zi o să se prindă... Îi mâncâm mâncarea? Îi fumăm ţigările? Îl facem la buzunare? Îi împrumutăm chiloţii şi prezervativele?
AMANTUL I: Nu cobi.
AMANTUL II: Nu se poate să nu-şi dea seama că nevasta îl înşeală cu noi, care locuim în dulap de luni bune.
AMANTUL I: Şi dacă se-ntâmplă, ce poate face?
AMANTUL II: O să ne împuşte!
AMANTUL I: Stai liniştit. Nu e în stare să ucidă o muscă.
AMANTUL II: Eu presimt că după masca aia blândă se ascunde un om violent.
AMANTUL I: E plin de complexe. Se simte inferior tuturor bărbaţilor.
AMANTUL II: Nu e adevărat.
AMANTUL I: Cunosc adevărul şi e de ajuns şi pentru tine. Nu te mai gândi.
AMANTUL II: Poţi să nu te gândeşti? Nimeni nu ştie ce-i poate mintea. O să ne trezim într-o dimineaţă împuşcaţi, tranşaţi, făcuţi bucăţele-bucăţele şi aruncaţi drept în Dâmboviţa. Ştiu eu cum reacţionează cei înşelaţi de consoarte.
AMANTUL I: Toţi încornoraţii merită să fie încornoraţi.
AMANTUL II: Da, nevestele se simt cu mult mai bine ştiindu-se superioare.
AMANTUL I: Cele mai frumoase coarne se cuvin soţiorilor dragi.
AMANTUL II: Toţi purtăm coarne, fie că dorim sau nu. Un bărbat fără coarne îşi pierde din prestigiu, deoarece coarnele îi dau distincţie, rafinament, putere.
AMANTUL I: Când nevasta mi-a pus coarne cu vecinul de la şase, am crezut că turbez, că înnebunesc. Am şi stat câteva săptămâni la zâmbăreţi. Iar acolo am meditat, în cămaşă de forţă, la filosofia chibriturilor, încât s-a aprins un foc lăuntric în mine, mai ceva ca focurile de artificii. I-am pus şi eu coarne vecinului de la şase cu nevăstă-sa, care e urâtă ca noaptea.
AMANTUL II: Nu cumva e... hâda aia crăcănată, fără ţâţe, fără dinţi şi slabă ca o scobitoare?
AMANTUL I: Şi tu...
AMANTUL II: Am posedat-o cu perna pe faţă, dar şi acum am coşmaruri.
AMANTUL I: Eu mă întreb: ce naiba au găsit femeile frumoase de s-au căsătorit cu nişte babalâci, papă-lapte, cu handicapaţi, urangutani în toată regula?
AMANTUL II: Nu-mi explic.
AMANTUL I: Trebuie să existe o explicaţie.
AMANTUL II: Banii?
AMANTUL I: E ceva mai presus de bani, nu-mi explic.
AMANTUL II: Ce ne pasă nouă de explicaţii atât timp cât avem un destin? Cu cât un încornorat e mai încornorat decât toţi încornoraţii, cu atât destinul nostru...
AMANTUL I: Crezi?
AMANTUL II: Desigur. Tragedia celor înşelaţi îşi trage seva din măreţia destinului nostru, de amanţi mortali, care seduc şi posedă tot ce le cade în plasă. Şi femeile nu se lasă mult rugate. Ideea de pericol, de-a nu fi prinse asupra faptului împlinit, care smulge gemete de plăcere şi orgasme peste orgasme, le incită şi mai mult imaginaţia nelimitată. (în acest moment se aude un scrâşnet de roţi, cei doi amanţi se ascund în dulap, pauză)
AMANTUL I: Ei sunt?
AMANTUL II: Nu ştiu.
AMANTUL I: Dacă ne înşelăm?
AMANTUL II: Să mai aşteptăm. De ce nu te-ai uitat pe fereastră?
AMANTUL I: Eşti nebun? Dacă ne-ar fi văzut?
AMANTUL II: Da, e adevărat. Încornoraţii suspectează orice umbră, chiar şi umbra lor. De ce întârzie atât de mult?
AMANTUL I: Abia aştepţi s-o vezi, nu-i aşa?
AMANTUL II: Parcă tu nu te sufoci departe de ea?
AMANTUL I: Este că nu poţi rezista o secundă?
AMANTUL II: Când ştiu că e cu încornoratul ăla impotent, îmi vine să vomit.
AMANTUL I: Eu n-am stare. Tremur de nervi.
AMANTUL II: Imi vine să mă urc pe pereţi!
AMANTUL I: Să sparg totul!
AMANTUL II: Să lovesc în stânga şi-n dreapta!
AMANTUL I: Să mă dau cu capul de toţi pereţii!
AMANTUL II: Urlu!
AMANTUL I: Latru! Îmi vine să muşc!
AMANTUL II: Nu pe mine!
AMANTUL I: Dar pe cine altcineva?
AMANTUL II: Muşcă-te singur.
AMANTUL I: Te urăsc!
AMANTUL II: Şi eu te urăsc! Te urăsc de moarte! O să te strâng de gât în somn.
AMANTUL I: O să-ţi pun sticlă pisată în ciorbă.
AMANTUL II: O să-ţi bat un cui în cap.
AMANTUL I: O să-ţi tai jucăria şi o voi arunca la câini.
AMANTUL II: Ba eu o să-ţi tai eu jucăria şi o voi arunca la câini.
AMANTUL I: Recunoşti că sunt mai dotat ca tine?
AMANTUL II: Eu-s mai dotat, am facultatea şi vorbesc limba malgaşă.
AMANTUL I: Tu? Care nu ştii cum te cheamă cu buletinu′ în mână?
AMANTUL II: Tu? Care ai două clase, una mai multă ca trenu′?
AMANTUL I: Ţi-e ciudă că mă iubeşte mai mult decât tine.
AMANTUL II: Să te iubească, ea?!
AMANTUL I: Da, mă iubeşte la nebunie. E moartă după mine.
AMANTUL II: Ba după mine e moartă.
AMANTUL I: După tine?! Nu ştiu eu cum te sictireşte cînd vine vorba să vă iubiţi? O face din milă.
AMANTUL II: Din milă?! Cu mine? Poate cu tine o face din milă. Cunosc eu, mi-a făcut şi confidenţe într-o noapte de dragoste demenţială, că s-a plictisit de faţa ta şi-ar dori să faci paşi din viaţa ei sentimentală.
AMANTUL I: Ba mie mi-a spus într-o noapte de dragoste nebună, când a avut nu mai puţin de un orgasm, că te urăşte cum numai o femeie poate urî şi-ar vrea să dispari din dulapul meu pe care l-ai ocupat abuziv, împotriva dorinţei mele.
AMANTUL II: Minciuni! Astea-s minciuni!
AMANTUL I: Da? Dacă-s minciuni, cui să-i crească atunci nasul?
AMANTUL II: Păi cui să-i crească nasul?
AMANTUL I: Păi cui să-i crească nasul?
AMANTUL II: Păi cui să-i crească nasul?
AMANTUL I: Păi cui să-i crească nasul?
AMANTUL II: Ţie!
AMANTUL I: Ba ţie!
AMANTUL II: Ţie!
AMANTUL I: Ba ţie!
AMANTUL II: Ţie! (cei doi s-au luat la păruială, totul durează ceva timp, apoi se ascund în dulap, intră el şi ea)
EA: O seară ratată! Ratată din toate punctele de vedere. Şi ce piesă execrabilă, plictisitoare, lipsită de bun gust!
EL: Nu ţi-a plăcut seara de teatru?
EA: Nu. Oare ce piesă cretină s-ar numi Cine iubeşte mai mult eu, tu sau instalatoru′ ?
EL: E un nume foarte inspirat.
EA: Inspirat pe dracu! Şi de ce mă priveşti aşa? Iar începi?
EL: Şi de ce să nu?
EA: Pentru că m-ai înnebunit cu tâmpeniile tale!
EL: Recunoşte.
EA: Ce să recunosc?
EL: Ce-i de recunoscut.
EA: Ce?
EL: Ştii bine. Ai pe cineva.
EA: Da, am, şi ce-i cu asta?
EL: Cine e?
EA: De ce vrei să ştii?
EL: Cine e?
EA: Nu-ţi spun.
EL: Nu?
EA: Nu.
EL: Bine. Eu nu mai suport. Dacă nu-mi spui, mă sinucid.
EA: Sinucide-te.
EL: Nu mă crezi?
EA: Nu?
EL: Nu mă crezi, nu?
EA: S-o văd şi pe asta.
EL: Bine. Chiar acum... ai să vezi... Unde e? Unde naiba e cravata?! (caută febril, din dulap i se întinde o minunată cravată de mătase, el se înclină şi spune un sincer mulţumesc frumos) Ai să vezi de ce-s în stare. (leagă cravata de candelabru)
EL: O să mă sinucid. Îmi leg cravata de gât şi...
EA: Şi ce aştepţi acum?
EL: Să-mi spui cu cine mă înşeli.
EA: Nu ţi-am spus că nu-ţi spun?
EL: Mă sinucid.
EA: N-ai decât.
AMANTUL II: (din dulap) Pun pariu că nu se spânzură.
EL: (soţiei) Nu mă crezi că mă sinucid?
AMANTUL I: (amantului II) Pariu?
EA: Sinucide-te, dar mai repede.
AMANTUL II: Pariu.
EL: Mai repede?
AMANTUL I: Pe ce?
EA: Da, n-am toată ziua la dispoziţie.
AMANTUL II: Zuzulica.
EL: Nu mă crezi?
AMANTUL I: Zuzulica?
EA: Săpunul. (îi aduce un săpun)
AMANTUL II: Dacă se spânzură, ai câştigat. Scapi de încornorat şi de mine.
EL: Ce să fac cu el?
AMANTUL I: Şi dacă nu?
EA: Săpuneşte frânghia.
AMANTUL II: Dispari pentru totdeauna.
EL: De ce?
AMANTUL I: Cine taie pariul?
EA: Ca să ai o moarte mai uşoară.
AMANTUL II: Cum cine? Incornoratul.
EL: Eu vreau să mor greu, în cele mai mari dureri, ca să vezi că te-am iubit ca un nebun.
AMANTUL I: Ai înnebunit?
EA: Puţin îmi pasă. Aştept.
AMANTUL II: Mă faci nebun?
EL: Ce?
AMANTUL I: Nu.
EA: Te sinucizi azi sau nu?
AMANTUL II: Dar ai gândit-o, şi încă cu voce tare.
EL: Da, da, mă sinucid (îşi face curaj) să mor eu dacă nu mă sinucid... şi zici că fără săpun... doare?
AMANTUL I: Da, am gândit-o cu voce tare. Şi ce-i cu asta?
EA: Da. Toţi spânzuraţii, care se respectă ca spânzuraţi, îşi săpunesc frânghia.
AMANTUL II: Nu-s nebun. Dovada, încă trăieşti.
EL: Bine (săpuneşte frânghia) Miroase a levanţică. O să am parte de o moarte parfumată...
AMANTUL I: Bine. Nu eşti nebun, da deloc, deloc nu eşti nebun. Mulţumit? (aparte) Sonat la bibilică.
EA: Îţi iau scaunul?
AMANTUL II: De ce nu încearcă să se arunce în urma trenului?
EL: Şi de ce să-mi iei scaunul?
AMANTUL I: E disperat. Ştie că Zuzulica şi-o trage cu noi.
EA: Poate n-ai curaj să te arunci în gol.
AMANTUL II: E prost. Nu ştie nimic. Ai văzut, e atât de prost, că ne-a mulţumit frumos. (cei doi râd în surdină)
EL: Am curaj. Am curaj să mă arunc şi singur. Da, da, da, am foarte mult curaj... sunt cel mai curajos (începe să plângă)
EA: Şi-acum de ce te smiorcăi?
EL: (brav) Da, nu trebuie să plâng... (apoi învins) dar nu mă pot abţine. De ce te comporţi aşa cu mine? Ce rău ţi-am făcut eu?
EA: Tocmai aici e problema, că nu mi-ai făcut nici un rău.
EL: Credeam că ţii la mine, că sunt totul pentru tine, că mă adori...
EA: Ai crezut prost. Hai, n-am toată ziua la dispoziţie. Dacă ţi-e frică să mori spânzurat ca toţi spânzuraţii, am nişte sodă.
EL: Sodă?
EA: Caustică. Medicament nu altceva! Te albeşti una, două!
AMANTUL I: Sodă?! Cum să te sinucizi cu sodă caustică?
EL: Vreau, dă-mi să beau, să termin odată!
AMANTUL II: Puţină cianură...
EA: Sticla e dincolo, dulăpiorul de sus.
AMANTUL I: Măcar să moară împăcat...
EL: (din culise) Am găsit! (intră) Iată sticla de sodă caustică. (mică pauză)
AMANTUL II: Un încornorat, care se respectă ca încornorat, nu trebuie să moară împăcat cu nimeni.
EA: Şi ce te uiţi aşa, nu ştiu cum?
AMANTUL I: Nici măcar cu noi, care îi fericim nevasta?
EL: Aştept să-mi spui cu cine mă înşeli.
AMANTUL II: Nu. Orice amant trebuie să fie categoric când vine vorba de încornoraţi.
EA: Tu eşti prost? Nu ţi-am spus că nu-ţi spun?
AMANTUL I: De ce?
EL: Nu-mi spui?
AMANTUL II: Pentru că instinctul e mai puternic decât raţiunea.
EA: Nu. Hai, ce tot o fâlfâi. Te înţeleg în cazul frânghiei că aveai rău de înălţime şi nu suportai să te legeni... Hai, fii caustic! Fii caustic ! Bea şi gata, te-ai curăţat de tot.
EL: Nu ustură?
EA: Nu ustură deloc, da deloc, doar faci aşa... spume la gură.
EL: Spume? Fac spume? Cum adică fac spume?
AMANTUL I: Şi dacă raţiunea e mai puternică decât instinctul?
AMANTUL II: Dacă raţiunea triumfă, putem să ne sinucidem de acum, împreună cu încornoratul.
EA: Hai, bea.
EL: Beau.
AMANTUL II: Joacă teatru. N-o să se sinucidă.
EA: Da, bea mai repede.
AMANTUL I: Dar noi jucăm teatru?
EL: Beau.
AMANTUL II: Da, jucăm cel mai frumos teatru posibil, din moment ce Zuzulica şi-o trage cu noi.
AMANTUL I: De ce să fim raţionali când putem fi instinctuali?
AMANTUL II: Vânători de vânători. (cei doi râd în surdină)
EA: Eu nu te reţin.
EL: (bea, dar o stropeşte pe ea) E sirop de tuse.
EA: Sirop de tuse? Cum adică sirop de?... (bea pentru a se convinge) Nu eşti bun de nimic. Ai încurcat sticlele. E sirop de tuse pntru tusea ta măgărească, măgarule. Unde te duci?
EL: După sodă.
EA: Stai. Ia lacul meu de unghii.
EL: Crezi că?...
EA: Cu acetonă. Te efeminezi de tot.
EL: Nu vreau să mă efeminez cu tâmpeniile tale. Îmi tai venele dacă nu-mi spui cu cine mă înşeli.
EA: N-ai sânge în...
EL: Am sânge în...
EA: Ba n-ai sânge în...
EL: Am sânge în... Bine. Îmi bag degetele în priză.
EA: Dacă vrei să dansezi rock-roll, n-ai decât.
EL: Atunci mă arunc pe fereastră.
EA: Aruncă-te. Ai uitat că stăm la parter?
EL: Fi-ar mama lui de parter! Să nu te apuce disperarea?! Când vrei să te sinucizi şi tu ca omul, să termini cu viaţa... Şi tu de ce zâmbeşti? Ţi-ar place să mă vezi mort, nu-i aşa?
EA: N-am eu norocul ăsta!
EL: Dar ţi-ar plăcea, recunoaşte.
EA: Şi încă cum! Aş dansa de fericire pe cadavrul tău.
EL: Ei, uite, n-am să-ţi dau satisfacţie. Nu mă mai sinucid.
EA: Nu te mai sinucizi?
EL: Nu.
EA: Ştiam eu că n-ai sânge în...
EL: Am sânge în... Cu cine mă-nşeli?
EA: Nu vrei cam multe?
EL: Spune ca să nu te iau la palme.
EA: La palme? Tu pe mine, la palme?
EL: De ce râzi?
EA: Sau trebuie să-ţi reamintesc cine a încasat-o săptămâna trecută.
EL: Nu aminti. Eram beat.
EA: Pentru c-ai băut ca un porc fără permisiunea mea.
EL: Am băut... deoarece mă înşeli.
EA: Eşti un prostuţ. Eu ţin la tine, iubire mică.
EL: Da?
EA: Da, mult, mult de tot, iubire mică. Stai. Vreau să te răsfăţ. (aduce un borcan şi o linguriţă)
EL: Ce-i asta?
EA: Dulceaţă.
EL: Dulceaţă?
EA: Da, dulceaţă.
EL: (ea îl serveşte cu linguriţa) E bună. Să te lingi pe buze. Dulceaţă de ce?
EA: Dulceaţă preparată de mine cu atâta dragoste, de nu mai găseşti aşa ceva în toată lumea dulceţurilor. E dulceaţă de coarne.
EL: De ce?
EA: De coarne, dragul meu.
EL: Dulceaţă de coarne?! Cum de coarne? Şi de ce de coarne?
EA: Nu mi-ai spus tu până acum, în fiecare zi, la orice oră, secundă de secundă, că-s o dulceaţă?... Acum, fii drăguţ, şi îndulceşte-te cu dulceaţa mea de coarne.
EL: Nu mă duce cu zăhărelul!
EA: Dar cine te duce cu zăharelul, puişor?
EL: Tu.
EA: Eu, puiuţ mic ce eşti?
EL: Da, şi nu te mai preface.
EA: Dar nu mă prefac.
EL: Ba da, te prefaci cum te-ai prefăcut şi ieri.
EA: De câte ori vrei să-ţi repet că nu mă prefac?!
EL: Să fim serioşi.
EA: Suntem serioşi.
EL: Atunci recunoaşte...
EA: Că te înşel?
EL: Da!!!
EA: Ce-ai vrea să fac? Să spun nu?
EL: Da.
EA: Ei bine, nu.
EL: Ce nu?
EA: Nu te înşel.
EL: Să mori tu?
EA: Să mori tu!
EL: Adică tot eu să mor?
EA: Doar ne-ai dori să mor eu. Sunt tânără. Am toată viaţa înainte.
EL: Ai toată viaţa înainte ca să mă-nşeli până mor?!
EA: N-am eu norocul ăsta. Mor înaintea ta.
EL: Ba am să mor eu, că-mi mănânci zilele.
EA: Eu îţi mănânc zilele?!
EL: Da, îmi mănânci zilele.
EA: Nu cred. Ţin cură de slăbire.
EL: Se şi vede. Eşti cât o balenă... De ce mă rozi pe dinăuntru ca un vierme?
EA: Pentru că eşti un vierme! De când ne-am căsătorit umbli cu tot felul de paraşute.
EL: Nu e adevărat!
EA: Cum să fie mincinosul?
EL: Păi, cum să fie mincinosul?
EA: Păi, cum să fie mincinosul?
EL: Păi, cum să fie mincinosul?
EA: Păi, cum să fie mincinosul? Să rămână fără mâini? Fără picioare, fără limbă, fără ochi? Fără podoabe?
EL: Nu, asta nu!
EA: De ce?
EL: Pentru că nu voi fi singurul care va suferi...
EA: Mă descurc şi singură.
EL: Ei, nu mai spune!
EA: Ca şi până acum.
EL: Deci recunoşti că atunci când sunt plecat în deplasări, tu...
EA: Ce?
EL: Te cam plictiseşti şi...
EA: Şi? Şi ce?
EL: Te cam joci cu...
EA: Cu ce?
EL: Ştii tu cu ce...
EA: Ce-ai vrea să fac...
EL: Să faci ceva util!
EA: Util? Ce poate fi util?
EL: Să dai cu aspiratorul?
EA: E stricat.
EL: Să speli cratiţile şi farfuriile murdare?
EA: N-avem apă. Au tăiat-o.
EL: Să mături?
EA: Şi mătură, şi aspirator, imposibil!
EL: Să-mi speli chiloţii?
EA: Nu pot. Mi se ia oja.
EL: Sau cămăşile?
EA: Merg şi nespălate.
EL: Să văruieşti apartamentul?
EA: Cocina asta?
EL: Să educi copii?
EA: Care copii?
EL: Ai noştri?
EA: Poate ai tăi, că eu nu recunosc nici unul.
EL: Atunci măcar, măcar să croşetezi şi tu un pulovăr!
EA: Un ochi pe faţă, un ochi pe dos. Un ochi pe faţă, un ochi pe dos. Altceva?
EL: Să te duci dracului!
EA: Mă duc şi dracului. Altceva?
EL: (îşi trece mâinele peste faţă, disperat) De ce m-am căsătorit cu tine? De ce, de ce, de ce?
EA: Pentru că mă iubeai la nebunie. Pentru că nu puteai respira fără mine. Pentru că eu însemnam totul pentru inima ta. Pentru că eram idealul tău. Pentru că-mi ofereai ciocolată şi flori furate din cimitir. Pentru că alergam pe bulevard în nopţile cu lună plină. Pentru că făceam dragoste în parc tocmai datorită faptului că era mai palpitant să ne prindă cineva şi să ne ducă la poliţie. Pentru că, demult, ai mărturisit iubire veşnică unei fetiţe fără sâni, cu ochelari, cu părul făcut codiţe, codiţe, cu picioare strâmbe, şi c-o proteză cât Casa Poporului. Îţi mai aminteşti toate astea, porcule?!
EL: Nu, nu, nu vreau să-mi amintesc. Ce doresc e: cui faci tu ochi dulci?
EA: Ochi dulci?
EL: Da, ochi dulci, dulci.
EA: Eu fac...
EL: Da, faci...
EA: Eu fac ochi...
EL: Da, tu faci ochi...
EA: Eu fac ochi dulci...
EL: Da, tu faci ochi dulci...
EA: Promiţi că nu râzi?
EA: Promit solemn.
EL: Eu fac ochi dulci... ţie, iubire, scumpule...
EL: Fără chestii siropoase, că-mi fac greaţă.
EA: Îţi fac greaţă, da? Eu îţi fac greaţă, tu care ai aşa o faţă palidă, de lămâie? Spune, hai, spune de câte ori ai venit aghezmuit acasă, de nu ştiai cum te cheamă cu buletinul în mână?
EL: Eu?
EA: De câte ori m-ai alintat cu furtunul maşinii de spălat? De câte ori ai făcut scandal monstru, de-ai spart tot din casă?
EL: Niciodată.
EA: Până şi televizorul, la care urmăream telenovelele mele, l-ai aruncat pe geam, de la etajul zece, făcând praf maşina administratorului.
EL: Cine? Nenorocitul ăla care-a fugit cu banii de întreţinere?
EA: Şi... şi la băile termale când îmi reproşai mereu că flirtezi cu grasul ăla în tricou verde...
EL: Care gras? Ce băi termale?
EA: Ştii bine despre ce vorbesc!
EL: Uite că nu ştiu despre ce vorbeşti. Despre ce vorbeşti?
EA: Eşti un idiot!
EL: Da, un idiot.
EA: Un porc misogin.
EL: Da, un porc foarte misogin.
EA: Du-te dracului! Hai, vreau să dorm.
EL: Aha, eşti foarte obosită, n-am ce zice...
EA: Gata, am încheiat discuţia! (pauză, ea adoarme instantaneu şi începe să sforăie, el se zbate ca peştele pe uscat)
EL: Auzi?... N-aude. Auzi?... E surdă. Auzi?... Are dopuri de vată-n urechi. Auzi?!?
EA: Ce e? Ce s-a întâmplat?
EL: Sforăi.
EA: Poftim?
EL: Sforăi!
EA: Sforăi?
EL: Da, sforăi, şi nu pot adormi.
EA: Şi de asta m-ai trezit? Puteai să faci abstracţie de sforăitul meu.
EL: Nu mă lua pe mine cu abstracţiuni, căci nu-mi arde de aşa ceva.
EA: Da, de ce-ţi arde ţie? Nu cumva de puţină...
EL: Puţină ce?
EA: Ştiu tu ce.
EL: Uite că nu ştiu ce!
EA: Te satisface mai bine aia, cu care eşti combinat acum?
EL: Doar ţi-am spus că n-am pe nimeni.
EA: Vrei să cred că nu mă înşeli?
EL: Da.
EA: Du-te şi te culcă!
EL: Eu m-aş culca, dar vei începe cu sforăitul, şi mă tem c-o să mă uit pe pereţi.
EA: Şi crezi că mie nu mi se întâmplă acelaşi lucru când adormi înaintea mea?
EL: Eu nu sforăi.
EA: Da, tu nu sforăi deloc, da deloc. Numai nu trece o locomotivă cu aburi prin apartament.
EL: Ce locomotivă?
EA: Cu aburi! (imită sforăitul)
EL: Fabulezi. Eu nu sforăi aşa.
EA: Dar cum?

-----------
Curriculum vitae


Valentin Eleazar
Student, Facultatea de litere, Iaşi, literatură comparată-spaniolă, anul III,
Membru al cenaclului literar Mihai Eminescu, Secretar de redactie al revistei Junimea Studenteasca
Marele premiu la concursul naţional Mihail Sorbu, Botosani, 2006, piesa Omul e un animaaaaaaaaaaaaaal,
Marele premiu la festivalul naţional de teatru Contemporanis, 2007
Piesa Cum spui tu, Johny! jucată pe scena teatrului Luceafarul Iasi, în cadrul proiectului Dramatis, tineri dramaturgi ieşeni
Publică în diverse reviste de cultură , Timpul, Convorbiri Literare, Cronica, Feed-Back, Dacia literară